luni, 11 noiembrie 2013

Cine sunt eu și de ce am ajuns aici...

Numele meu este Catalin Mir, am 27 de ani și acum o lună și jumătate viața mea era una normală. Îmi aduc aminte că ultima dată când vizitasem spitalul  fusese în urmă cu multă vreme, pentru că îmi luxasem o mână. 
Apoi toate s-au întâmplat cu o rapiditate care m-a luat pe nepregătite, atât pe mine cât și pe cei apropiați mie. Ceea ce trebuia să fie o simplă viroză respiratorie s-a dovedit a fi unul din simptomele unei boli cu mult mai dificile: leucemia. 

Din spitalul de la Ramnicu Valcea am ajuns la Clinica de Hematologie a spitalului Filantropia din Craiova. După teste și o puncție lombară medicii mi-au pus diagnosticul final: leucemie acuta mieloblastică. 

Am urmat apoi o cură de citostatice, un tratament foarte puternic, menit să reducă numărul celulelor leucemice din sânge și din măduva osoasă la un nivel foarte mic, chiar să le elimine dacă se poate. 

Numai cine a trecut prin această experiență poate înțelege ce face chimioterapia in corp și cât de mult afectează toate celelalte organe. Principiul pe care lucrează acest tratament este acela al distrugerii totale al celulelor cu multiplicare rapidă, adică a celulelor leucemice. Pe lângă acestea chimioterapia distruge și celulele normale din sânge, flora intestinală, atacă țesutul buco-faringian și determină pierderea părului. Tratamentul reduce la minim imunitatea corpului și crește riscul infecțiilor puternice. Cu toate astea am reușit să trec cu bine peste faza aceasta. Sunt foarte slăbit, fără păr pe cap și întotdeauna risc să contactez orice microb. Cu toate astea sunt optimist!

Ce urmează? Doctorul meu curant, profesorul Gabriel Găman de la clinica din Craiova urmează să verifice săptămâna viitoare numărul celulelor leucemice din corp, pentru a vedea daca intradevar tratamentul a dat rezultate. Pana acum toate analizele de sange sunt imbucuratoare, iar punctia ce urmeaza a fi făcuta imi va spune daca sunt in remisie totală. Asta asteaptă medicul de la mine: o remisie totală a bolii din corp. 

Pentru ca leucemia să nu revină am nevoie de un transplant medular (de celule stem), tratament ce poate fi realizat in clinica Fundeni din Bucuresti. Transplantul in sine va fi acoperit de statul roman, insă voi avea nevoie de aproximativ 3000 de euro pentru testele de compatibilitate ce trebuie facute fratilor mei pentru a determina care dintre ei este compatibil. E o suma de care familia mea nu dispune intr-un termen atat de scurt ( maxim o luna) si de care am absoluta nevoie. Multi dintre prietenii mei incearcă în aceste zile să strângă bani, și aș vrea să le mulțumesc tuturor personal! 

Dacă doriți să ajutați o puteți face virând bani în conturile deschise de fratele meu și soția sa: 

Cont in lei: Banca Transilvania: RO16BTRLRONCRT0215461201 - Sanda-Mir Simona Daniela 

Cont in euro Banca Transilvania RO63BTRLEURCRT0215461201 - Sanda-Mir Simona Daniela 

Orice sumă este binevenită și vă mulțumesc de pe acum pentru contribuțiile facute!  

Documente medicale